Mișcarea ca element de limbaj plastic

Prin activitatea mea teoretică și practică din ultimii ani, îmi propun să contribui la elaborarea unui cadru estetic în care să poată fi înțelească „mişcarea” în sculptură şi să găsesc argumente pentru introducerea mişcării în rândul mijloacelor de expresie plastică şi a elementelor de limbaj plastic.

În acest sens, consider că mişcarea ca mijloc de expresie plastică este un fapt unificator şi de relaţionare a elementelor de limbaj plastic alături ritm, contrast, proporţie sau armonie. Mişcarea poate contribui la organizarea celorlalte elemente de limbaj plastic într-o compoziţie al cărei dinamism nu este dat doar prin aranjarea semnelor plastice intr-un echilibru instabil, doar prin folosirea liniilor curbe, spirale, oblice, întretăiate ce sugerează adesea neizbutit dinamismul. În plus, plecând de la ideea că mişcarea nu poate fi reprezentată deplin printr-un ansamblu de posturi statice ale unui obiect consider că mişcarea poate fi privită şi ca element de limbaj plastic alături de punct, linie, plan/pată, volum, un element plastic primordial şi fundamental.

Mişcarea reprezintă elementul unui limbaj plastic metaforic şi metamorfic, iar forţa expresiei sale ca semn plastic depinde şi de modul în care artistul, dar şi privitorul operei de artă se raportează la concepte filozofice precum spaţiul şi timpul. Ca element de limbaj plastic, prin însoţire şi însufleţire a punctului, mişcarea face posibilă existenţa celorlalte elemente plastice de la linie până la volum.

Mişcarea are ca finalitate un hipercub rezultat dintr-un punct fecundat de mişcare, punct ce astfel se transformă in linie, linie ce devine plan, plan ce naşte un cub, cub ce se întregeşte în hipercub. Prin mişcare se dezvoltă celelalte elemente de limbaj plastic, plecând de la un punct plastic care conţine virtual elemente precum linia, suprafaţa, volumul, hipervolumul. Punctul plastic este astfel un agent al mişcării, care într-o traiectorie liniară continuă descrie un cub sau, în una circulară, o sferă. Iar prin mişcare, forma creată se desfăşoară în timp şi spaţiu, privitorul fiind influenţat nu numai de ceea ce vede ci şi de efectul mişcării, de desfăşurarea secvenţială a formei plastice. Iar forma sculpturală este de fapt spațiul descris de această mișcare.